La editia din acest an a Salonului de carte de la Montreal, desfasurata intre 19 si 24 noiembrie, Asociatia Scriitorilor Romani din Canada (ASRC) a fost prezenta, ca de obicei, cu un stand, organizand de asemenea mai multe intilniri cu scriitori, unii invitati din Romania, altii care locuiesc in prezent in Canada. Dintre acestia din urma, Dragos Samoila si-a lansat romanul de debut- „Cele trei fete”. Scriitoarea Felicia Mihali, in calitatea de membru a juriului concursului organizat de ASRC pentru debut in volum, precizeaza :« Cartea lui Dragos Samoila poate fi incadrata la capitolul literaturii migrante, gen deschis autorilor de diferite origini si nationalitati, care folosesc exilul drept loc al descoperirii propriei identitati, una impartita intre doua culturi si doua tari diferite. Avand ca tema experienta unui tanar student roman aflat la Montréal, cartea are in plan secund un al doilea personaj, Romania, cu valorile sale perene.” Iata o descriere succinta a romanului aparut la Editura Fundatiei Romane in 2008, care a castigat acest concurs. O a doua lansare, „ intre prieteni”, a avut loc in data de 23 noiembrie, in Sala comunitara a Misiunii Ortodoxe Romane - Sfantul Nicolae din Montreal. Cu aceasta ocazie, au vorbit despre roman scriitoarea Livia Nemteanu, reputatul specialist in fizica nucleara- prof. Dr. Wladimir Paskievici, dr. Paul Dancescu, preotul dr. Cezar Vasiliu si artistul Marc-Marinescu Constantin, iar Dragos Samoila a avut amabilitatea de a ne oferi mai multe detalii.
Iulia-Anamaria Salagor : Ati ajuns in urma cu 5 ani in Canada, ca imigrant, si ati urmat cursurile de masterat ale Universitatii din Montreal in domeniul stiintelor politice. Care sunt motivele acestei alegeri ?
Dragos Samoila : Mi-am spus ca e mai bine sa continui intr-un domeniul pe care il cunosteam si a fost o experienta foarte placuta, ca scoala, ca modalitate de a invata. M-am inscris la un master in Stiinte Politice, desi mai facusem un Master in stiinte politice si la Bucuresti, caci mi-a fost frica sa incep un doctorat in Canada si mi-am spus ca voi gasi ceva diferit si intr-un master. Si intr-adevar, am gasit altceva: am invatat lucruri deosebite, pe langa care trecusem fara sa le observ in Romania, metodele si modul de abordare au fost si ele diferite; daca raman doar la exemplul colegilor si al prietenilor pe care mi i-am facut in timpul scolii, pot spune ca a meritat tot eforul financiar si intelectual. In ciuda greutatilor inerente, nu regret ca am facut acest master.
I :S : Si totusi, aveti o licenta in teologie obtinuta la Bucuresti. Cum s-a facut trecerea spre stiintele politice ?
D :S : Mi-am facut teza de licenta pe tema “Libertatii”. Am incercat sa inteleg libertatea din punct de vedere teologic, trecand si prin alte discipline. Astfel, incercand sa surprind cat mai multe ramuri ale libertatii, am ajuns si la filosofie, sociologie si psihologie. Asa mi-am dat seama, in momentul in care am incheiat lucrarea de licenta, ca teologia ortodoxa vorbeste despre o esenta a libertatii, dar scapa, considerand a fi intelese, multe dintre componentele acesteia. Atunci m-am regasit intr-un studiu cumva mai social al acestei libertati, am incercat sa percep omul si relatiile cu ceilalti dintr-un punct diferit de cel al Bisercii, dar care mergea la aceeasi esenta. Fara sa vreau, m-am trezit intr-un studiu al stiintelor politice, la libertatea politica si sociala, trecand prin filosofia politica, care intr-un final m-a adus, acum, la filosofie. Aceasta este varinata intelectuala, cea oficiala de altfel. Varianta mai romantica este urmatoarea : La inceputul anului trei de facultate, cand inca nu incepusera bine cursurile, imi faceam norma de lectura la Biblioteca Nationala, cand am intalnit o fata ce a reusit, cu simpla prezenta, sa ma faca sa nu mai pot citi multe zile. Cand am aflat ca este studenta la Stiinte Politice, aceasta disciplina a devenit automat captivanta, interesanta, ba chiar esentiala. Daca mai punem si deziluziile din partea unor profesori, precum si a ierarhului din a carui eparhie faceam parte, tabloul este deja mult mai complex. Firesc, decizia de a nu urma preotia, a fost destul de greu de luat, dar libertatea de a gandi si mai ales de a spune ceea ce gandesc, fara frica de a fi caterisit si fara falsa smerenie, m-au facut sa pastrez o anumita distanta fata de Institutia Bisericii, permitandu-mi in acelasi timp sa raman atasat valorilor teologice ce m-au format, incercand totodata sa le adancesc prin practica. Acum, profitand de statutul meu privilegiat de teolog ce poate vorbi, am inceput sa critic ceea ce consider eu a fi gresit in cadrul Bisericii, incercand in acelasi timp sa gasesc si solutii, lucru care firesc, nu este tocmai apreciat.
I.-A. S : Desi lansati oficial primul roman « Cele trei fete », adevaratul debut l-ati facut cu un alt roman, ramas in manuscris si pe care l-ati facut public prin intermediul Internetului. De unde vine aceasta dorinta de a scrie beletristica ?
D.S.: Dorinta a fost mai mult o necesitate. Venind in Canda, m-am regasit singur, departe de familie si de prieteni, scrisul devenind, pentru inceput, singura placere pe care mi-am permis-o in primii doi ani. Mai exact, acea placere de a ma retrage in gandurile mele. Am scris acest roman in conditii destul de grele, ca si chirias, intr-o camera aproape goala. Singurul obiect din acea camera era un pat, geamantanul intr-un colt, pe post de sifonier, si un calculator vechi, dar functional, imprumutat de la Parintele Vasiliu. Oricum, era un progres. Primele doua luni nu avusesem nici pat. O patura veche dintr-un material sintetic, ce electriza tot ce prindea in cale, imi servise ca pat si birou in acelasi timp, acces la calculator avand doar la bibliotecile publice. Mi-as fi dorit mult un birou, simplul parchet neoferindu-mi prea mult confort. Asa am scris acest roman, stind pe jos, rezemat de pat. Neavand multe contacte aici la Montreal, nu puteam sa ies prea mult din casa. Plecasem cu primul roman scris de acasa si l-am numit « Teologie de jurnal », iar la Montreal, gasind un subiect interesant, absolut din intamplare, am inceput sa scriu la « Cele trei fete ».
Amintirile si singuratatea mi-au produs, la inceput, o stare foarte ciudata pe care nu o voi uita niciodata. Mai exact, ma simteam ca si cum as fi murit si, despartit fiind de tot ceea ce imi era familiar, pluteam undeva deasupra, privind la acea lume, la care nu mai aveam acces. Francezii spun « Partir c’est mourir un peu » si este foarte adevarat. Asa s-a nascut dorinta si placerea de a scrie, care s-a materializat si s-a cizelat intr-o placere de a rationa. Aceasta este ultima mea teorie la care lucrez acum : Ratiunea ca placere. Bine inteles ca si aici ar mai exista si o parte mai romantica, dar ar fi prea multe amanunte.
I.-A. S. : Daca inteleg bine, inceputurile dvs la Montreal se aseamana cu cele ale personajului dvs., Tudor, un individ retras, care nu participa la petrecerile studentesti. Lucrurile s-au schimbat acum ?
D.S. : Nu s-a schimbat nimic. Mi-a placut ca domnul professor Wladimir Paskievici, in prezentarea romanului, a spus ca i-a parut rau ca acest student n-a avut nici o aventura cu nici una din fete. Culmea este ca acest cadru pe care l-am creat, ma reprezinta cumva. Nu am reusit niciodata sa ma integrez intr-un mediu prea vesel, distractia a fost partea mai putin exploatata in ceea ce ma priveste, desi mi-as fi dorit s-o traiesc. Mai degraba, prefer sa intru in rezonanta cu ceilalti, ramanand intr-un colt si observandu-i, pentru a intelege anumite lucruri…De aici si pana a critica dansul ca forma de exprimare, nu a mai fost mult. Iar pe subiectul acesta, a curs multa cerneala, am avut multe discutii in contradictoriu cu toti prietenii care au incercat sa ma faca sa inteleg ca nu este chiar asa, ca lucrurile se traiesc. Ei bine, eu vreau sa le rationez !
I.-A S. : De ce ati ales ca personaj un fizician si de ce apoi acest doctorand in fizica dispare din economia romanului ?
D.S.: L-am ales ca fizician ca sa raspund unei anumite puneri in scena pe care am gandit-o pentru roman. Doream sa am un personaj care nu are nimic telologic in el, mai exact sa fie lipsit initial de valorile teologice si sa invete teologia din practica. Mi s-a parut ca teologia are carente din partea unei traditii care face ca lucuruile sa fie luate asa cum sunt si care, gresit inteleasa, nu ofera o libertate formatorilor si celor formati. Aceasta Traditie care face ca lucuruile sa fie luate asa cum sunt in prezent, uneori deformate fata de logica lor primara, ajunge sa impuna valori si nu concepte. Am ales un fizician, un om de stiinta, curat, fara prejudecati din punct de vedere teologic si care poate sa porneasca in intelegerea teologiei din punct de vedere rational.
Tudor dispare pentru ca m-am simtit incapabil la un anumit moment sa intru in pielea unui personaj de asemenea natura. Pot sa-mi imaginez anumite lucruri despre oameni cu care am interactionat… am avut prieteni ingineri, avocati, profesori, dar nu fizicieni. Aici m-am simtit foarte marginit si am incercat sa-mi imaginez un univers pe care personajul si l-ar crea. Mi-am dat seama atunci ca am anumite limite si nu am dorit sa creez un personaj mediocru, asa ca l-am teleportat intr-o lume mai mult teologica si filosofica, cu riscul de a avea uneori niste discutii mult prea avansate din punct de vedere telogic pentru un fizician.
I.-A.S. : Cat a durat scrierea acetui roman ?
D.S. : Un an, un an si un pic. Dar l-am scris cu multa pasiune, si, pe masura ce lucream la el, dorinta de a scrie mai mult a venit natural. Am ajuns la un moment dat la 5-6 pagini pe zi. Partea teologica din final, desi este mai complexa, nu este decat o dezvoltare a placerii de a gandi si de a scrie. Am folosit dialogul pentru a-mi sustine ideiile personale. Oricine poate avea acces la aceste idei, citind cartea, iar daca le refuza sau daca le accepta e alegerea lui. Mi s-a reprosat la un moment dat ca as avea un discurs mult prea complicat pentru lumea de rand, dar cred ca un bun discurs, al unui om care cunoaste ceva, poate ridica nivelul audientei la inaltimea sa, este o chestiune de atentie si dorinta de a intelege, nimic mai mult. Fiecare are o cunoastrere din formatia si experienta sa. Nu ma consider mai bun decat altii in domeniul teologic, iar daca incerc sa transmit ceva, o fac nu pentru ca as avea vreo inspiratie, ci pentru ca am studiat si am facut cercetari in domeniu, teologia este prima mea dragoste, iar daca pot sa invat ceva de la un fizician, de exemplu, invat cu cea mai mare palcere. Cred ca intr-un dialog trebuie ca fiecare parte sa fie deschisa unei cunoasteri, iar daca avem certitudini, acestea trebuie sa vina dintr-o traire constienta a unor experiente si mai putin din valori memorate.
I.-A. S. : Desi ati distribuit gratuit si personal cartea celor prezenti astazi la lansare, ati refuzat sa oferiti autografe. De ce ?
D.S. : Am observat ca cititorii au fost interesati sa inteleaga ideile romanului, si cu siguranta ca daca vor citi a doua sau a treia oara cartea, vor gasi si alte raspunsuri si intrebari de pus. As vrea sa fiu sigur ca aceasta carte nu v-a deveni un fel de trofeu, care va ramane undeva in biblioteca, doar pentru ca a fost primita din mana autorului. As vrea ca acest autograf sa vina la sfarsitul unui efort din partea cititorului. Asa ar castiga toata lumea… Cartea imi produce mie insumi multe suprize placute si sper ca acestea sa fie sesizate si de cititori pe parcursul lecturii.
I.-A. S. : Cum reusiti sa sustineti distributia gratuita a volumului ?
D.S. : Asociatia scriitorilor romani din Canada, prin intermediul domnului Alex Cetateanu, care este presedinte, mi-a oferit banii pentru editare. La inceput am refuzat ajutorul financiar, dar apoi am inteles ca se poate face o lansare pentru prieteni, cu mai putin fast, care insa nu ar diminua cu nimic din valoare ideilor prezentate.
I.-A. S. : Consider cartea dvs. un minunat cadou de Craciun pe care l-ati oferit astazi celor prezenti. Ce proiecte de viitor aveti ?
D.S. : Pregatesc o lucrare mult mai ampla, influentata de lecturile pe care le fac acum, ca student la filosofie. Citesc mult Kant, Hegel, Platon si Aristotel, si se pare ca am imprumutat ceva din stitlul acela stufos si mai greoi, cu fraze care au acea natura filozofica gasind ca insasi textul filosofic are ceva frumos in el prin capacitatea de a adauga placerea rationala unui mesaj. Se pare ca aceasta lucrare nu va fi un roman, ci mai degraba un tratat filosofic. S-ar putea ca romanele sa ramana perioada mea de inceput, iar lumea ideilor, mai controversata, sa fie continuarea.
I.-A.S. : Va felicit si va doresc mult succes in activitatiile dvs.
D.S. : Multumesc !