L-am « vazut » disparand pe usa dormitorului ca intr-un desis, care mi-a acoperit toata vederea. La umbra lui, domnul Moscovici se schimba repede de hainele cu care fusese imbracat, pastrand, ca pe un scut protector, perechea de indispensabili salvaltoare. Se intinse in pat si se acoperi pana peste cap cu o patura groasa, din lana, aceeasi pe care o folosea si pe timp de iarna. Stand cu genunchii ridicati, patura se intinse arcuita pe deasupra capului, asa incat, vazut dintr-un colt al camerei, vecinul meu parea un sofisticat utilaj dintr-o uzina, acoperit in pauza de masa cu o husa rezistenta.
Ne se mai auzi nimic. Nu era sigur daca adormise ori daca mai medita la neplacuta intamplare din ziua aceea sau la atitudinea venita din partea sotiei. Aceasta ramasese, si ea, nemiscata pe unul din fotoliile din hol. Doua batai discrete in usa de la intrare o facura, insa, sa se ridice. Privi fugitiv prin vizorul care deforma neverosimil de mult, apoi intra in camera in care abia disparuse domnul Moscovici. Incerca sa-i ridice patura cea densa in dreptul fetei, lucru dificil, intrucat sotul adormise fixandu-si sub cap unul din colturile acesteia. Pana la urma prefera sa-i strecoare cateva vorbe, precipitate. Domnul Moscovici se misca lent, asezandu-se mai bine, ca pentru un somn mai indelungat. Dadea deja impresia unei persoane care doarme de cateva ceasuri bune. Sotia profita de aceasta miscare a lui, ii smulse patura si il facu sa deschida ochii, care in primele momente avura o expresie nelumeasca.
Bataile in usa se intetisera cand domnul Moscovici reusi sa se ridice din pat, fara sa mai ceara explicatii sotiei. Iesi pe hol si raspunse monosilabic batailor din usa, in timp ce se imbraca cu gesturi scurte. Cateva clipe mai tarziu, fotoliul din care se ridicase doamna Moscovici fu ocupat de un barbat tanar, venit de la sectia de politie a cartierului. Avea un aer amabil, binevoitor. Domnul Moscovici uitase complet de el si se culcase linistit. Cand il vazu, insa, il primi ca pe o mai veche cunostinta, care i-ar fi facut o surpriza placuta: « Intrati, intrati va rog, abia am venit si eu. Va asteptam, am auzit batand, dar mi s-a parut ca se aude undeva din vecini. Sa va prezint pe sotia mea...vino, draga, sa cunosti un om deosebit, azi ne-am cunoscut, in niste imprejurari...vai de lume! »
Doamna Moscovici nu raspunse de unde se afla, insa sotul trecu repede peste acest gol, profitand de moment ca sa aduca doua pahare si o sticla cu vin, pe care le puse pe o masuta. Ciocnira repede amandoi. « Am avut o zi grea, urma gazda, nu stiu daca ma intelegeti...» « Va inteleg, va inteleg...», continua musafirul, scotand un carnetel pe care domnul Moscovici il privi lung, cu o privire controlata mai mult de ceea ce-i venea din interior. Dupa care expresia fetei i se destinse firesc, iar el isi relua firul povestirii intrerupt de somnul scurt si binefacator: « Domnule plutonier, eu intotdeauna ma intorc de la servici pe acelasi drum, poate ca si dumneavoastra aveti acelasi obicei...». « Da, desigur...». « Uneori mai intarzii la cate o partida de sah. ( Eu nu as intarzia, chiar si pentru o partida scurta, fiindca am o varsta, ma intelegeti...) ». « Va inteleg foarte bine ». « Poate ca totusi nu ma intelegeti, dumneavoastra sunteti acum foarte tanar, stiu cum este, am fost si eu tanar, timpul nu sta pe loc, te trezesti dintr-odata batran, de asta...cum va spuneam, imi place sa ma intorc pe acelasi drum de la servici, nu merg, in general, pe un drum pe care nu-l cunosc, stiu ca unii au placerea asta, eu nu, niciodata...Locuiti prin zona? » « Nu, locuiesc in afara orasului, am o casa acolo...». « Atunci ma intelegeti bine, nevoia de stabilitate, fiecare o simte in felul lui, eu daca-mi schimb traseul intr-o zi, nu mai sunt om in ziua aia...ma credeti? » « Va cred, cum sa nu...». « Mai fac cate o partida de sah cu adjunctul, dupa program, n-as ramane, dar stiti cum e, n-ai ce face... il mai las sa castige, ca se bucura ca un copil cand castiga. Mie nu-mi pasa...ori de pierd, ori de castig, pentru mine e acelasi lucru...nu si pentru el! » Musafirul rase usor si amandoi mai ciocnira un pahar. Domnul Moscovici isi aprinse si o tigara. « Pacat ca nu e si sotia de fata, dar ei i-am povestit deja... Domnule, nu poti sa stii ce-ti rezerva ziua de maine...Cum sa ma gandesc eu ca administratorul nostru a adus o catea...cu pui mici, de la el, de la tara? Sunt rele astea, domnule, cand nu te astepti...ia, uitati-va, de aici m-a prins, noroc cu femeia de serviciu care m-a auzit zbierand, altfel nu stiu ce faceam...abia mi-a dat drumul, am scapat cu putin, ca am fost si bine imbracat, ia uitati-va.. daca nu aveam astia pe mine...». Si domnul Moscovici isi dezveli iar piciorul cu pricina. « Putea sa-mi rupa vreo artera, doamne fereste, am avut un coleg, asa a patit, venea omul acasa si a a trecut printr-un parc, se intunecase, nici nu a mai avut timp sa-si dea seama ce se intampla, a murit pe loc... Sa va mai torn un pahar, e bun, e curat, nu are nimic in el ». « Nu, multumesc, e destul...Spuneti-mi, va rog, cum ati ajuns la noi, pana la urma? »
« Domnule, a trecut ceva timp pana sa ajung la sectie, mai intai am trecut pe la una din fiice, care locuieste aproape de Institut, chiar alaturi, ca imi tot zicea sa facem schimb de apartament, sa fiu mai aproape de servici...ce rost mai are, la varsta mea sa ma mai complic, ca mai am un pic si ies la pensie...». « Ce varsta aveti, daca nu va suparati? » «Eu? Cinzeci si sase impliniti, merg pe cincizeci si sapte, as putea sa mai stau peste saizeci, dar la ce bun, sa mai munceasca si cei tineri ca eu am muncit destul. N-am dreptate? » « Ba da, cu siguranta...» « Maine-poimaine ma retrag in « sectorul liniste », am colegi care nu vor sa se pensioneze, nu stiu ce mai asteapta...» « Spuneati ca ati trecut pe la fiica...» « Pe la una din fiice, ca am trei, asta e cea mare, a trebuit sa ma panseze un pic, nu puteam sa merg asa si ea locuieste chiar in coltul bulevardului, cum treci de semafor, pe dreapta, ca pe stanga e o parcare mare de masini, mereu e zgomot acolo, ca si de asta nu mi-a placut sa ma duc de aici, e liniste si aer bun, parca ai fi la munte...» « Si dupa ce ati plecat de la fiica, ce ati facut? » « Domnule plutonier, eu nu am plecat asa repede, ca abia a nascut fiica-mea, nu e nici jumate de an de cand a nascut o fetita, avem noroc de fete in familie, e scumpa foc, ma recunoaste cum intru pe usa...asa ca am mai stat sa-mi vad nepoata, singura de pana acum, ca celalalte doua fiice nu au copii, sunt la casele lor, dar sunt mult mai tinere, e diferenta mare de ani intre ele...»
Domnul Moscovici se opri, isi mai turna un pahar, dupa ce musafirul refuza un altul, apoi se uita la ceas. « Ia uitati-va, cum trece timpul, parca adineaori am venit, dar maine e liber, ca e sfarsit de saptamana. Nu departe de aici e un complex de magazine, poate il stiti, pe acolo vin de obicei de la serviciu. Astazi, dupa ce am plecat de la fata m-am intalnit cu un coleg de facultate, nu ne-am vazut de douzeci de ani…( ba douazeci si unu, ca asta era in vara in care ne-am mutat in apartamentul asta)…si omul... natural ca s-a bucurat cand m-a vazut, s-a mai ingrasat de atunci si a mai chelit un pic, am mers mult de vorba pe jos, pana ne-am oprit la complexul asta, au si un restaurant acolo, cu terasa afara, era deschis...Am stat la o masa, nu stiu daca mai mult de o ora, ca stiam ca ma asteapta si nevasta acasa, ma stie punctual, de asta am zis sa nu intarzii prea mult, dupa ce mi se si intamplase, in fine, am vorbit de una de alta, nu ne-am vazut demult, stiti cum e in situatiile astea... Am baut cateva pahare de bere, ca era cald bine, ca in mijlocul verii, el a luat un coniac, pe urma a mai cerut unul, cu putin inainte de a ne ridica de la masa. Eu am vazut ca de la o masa vecina cineva ma tot fila, dar am zis ca mi se pare, mai ales ca nu cunosteam persoana, la vreo patruzeci de ani, asa, poate mai mult, nu-l cunosc nici din vedere ». « V-a urmarit dupa ce ati plecat de la terasa? » « Domnule, nu stiu ce sa zic, nu l-am vazut sa se ridice atunci cand am plecat noi, poate s-a ridicat dupa aceea. Ca noi am mai mers de vorba, cateva sute de metri, sa zic, nu eram atent, omul mi-a povestit despre familia lui, avea niste necazuri cu o mostenire de la parintii lui si acum se grabea sa prinda trenul, nu mai locuieste aici de ani de zile, a venit doar sa consulte un avocat…» « Dar l-ati vazut, pana la urma, pe omul pe care il banuiti? » « Domnule, l-am vazut doar din spate, cand a fugit ». » Ati putea sa-l descrieti un pic? » « Imi face impresia ca e sportiv, dupa alura, de asta a si disparut asa repede, se misca usor, cel pe care l-am vazut eu la masa avea parul scurt, brunet, cu o haina sport pe el ». « E una si aceeasi persoana cu cea care v-a lovit? » « Nu am avut timp sa-l vad bine, ca eu abia ma despartisem de colegul asta, mergeam incet, pe drumul pe care vin de la servici in fiecare zi, ma gandeam daca o fi facut nevasta-mea mamaliguta, ca mie imi place sa mananc seara, cum o face ea, o lasa mai moale si nu are nici cocoloase...»
Aici domnul Moscovici paru ca isi pierde firul relatarii. Facu o pauza mai mare, in care termina de baut ce mai avea in pahar, il umplu din nou, fara sa-l mai imbie pe interlocutorul lui, dupa care isi stinse tigara fumata aproape in intregime si sorbi iar din paharul reumplut. Privirea ii devenise nesigura, intarzia prea mult pe cate un obiect, inainte de a se fixa pe un altul, lunecandu-i cu greu de la unul la celalalt. Cuvintele, si ele, devenisera mai grele. Erau insotite de o tristete venita de departe, care avusese timp, in sfarsit, sa-l invaluie pe acest vecin al meu, pe care il vedeam pentru prima oara intr-o postura «umana».
« Nu mai poti fi sigur pe nimic, in ziua de azi, domnule...pleci de acasa si nu stii daca te ma intorci...Am ajuns sa pretuiesc fiecare zi ca pe ultima mea zi din viata, nu vedeti cate se intampla? Altadata nu ma gandeam la astfel de lucruri, puteai sa mergi pe strada si sa-ti auzi gandurile in voie, nu era nici atata lume, nu ne loveam atata unii de altii...Veneam pe aleea care ma aduce drept acasa.. Doi tineri, o fata si un baiat, stateau pe jos, pe iarba... fata avea parul scurt, iar baiatul avea parul lung... Miroseau a parfum de nu puteai sta langa ei...baiatul avea si cercel la ureche ». « Aici s-a intamplat incidentul, cand erati aproape de casa? » « Cand sa fac la dreapta, pe alee, trecusem de copiii astia, mai aveam putin, de aia nici nu am observat, m-a secerat pe la spate, la picioare... Ia uitati-va, se vede si acum, puteam sa raman acolo...» « V-ati pierdut cunostinta, in cadere? » « Nu, domnule...dar am avut o strafulgerare a constiintei, atunci, pe loc... in ce lume traim... Vedeti dumneavoastra, cainele nu gandeste, m-a vazut ca trec pe acolo si m-a muscat, dar omul asta m-a urmarit de la restaurant, avea aceeasi haina sport, nu se poate sa fi fost altul! » « Aveti dusmani, banuiti pe cineva? Ati avut recent vreun conflict cu cineva anume? » « Nu am nici un conflict cu nimeni, tocmai de aia va spun ca lumea s-a schimbat mult, au aparut fel si fel de oameni pe care nu-i cunosc...de unde sa-l mai iau acum pe acel om? »
Domnul Moscovici isi lasa suspendata intrebarea, inchisa in retorismul ei, cautand cu privirea culisele profunde ale intamplarilor de acel gen. Parea ca se retrage, oarecum infrant, in sine insusi. Musafirul incepuse sa-si noteze cate ceva in carnetel. Facuse un pic de loc pe masuta, astfel incat sa poata scrie mai confortabil. Gazda lui semana tot mai mult cu o persoana careia urma sa i se ia un interviu, fiindu-i amplasate microfoane in jur. Din cand in cand isi trecea mana prin parul alb si infoiat. I se putea citi in privire o schimbare a perceptiei interioare, ca si cum lucrurile din jur, care pana atunci l-ar fi limitat, ar fi devenit invizibile, lasand cale libera personalitatii lui, aflata in expansiune.
« Acum orice v-as spune, nu duce la nimic...Cum sa mai gasesti un om necunoscut care te-a fulgerat din senin? » « Avem metodele noastre pentru asta, nu va ingrijorati ». « Chiar daca il gasiti, asta n-o sa schimba cu nimic ceea ce am trait eu astazi ». « E firesc ». « Asa ceva nu mi s-a mai intamplat... Va dati seama, tot universul meu, micul meu univers, e in deriva...Mai pot eu dormi linistit, de aici inainte? »
In acest moment, universul domnului Moscovici, care cuprindea si privirea mea asupra lui, incepu sa se unduiasca imprevizibil. Peretii incaperii se clatinau, balansandu-se odata cu tavanul de care s-ar fi atins la un moment dat, undeva la mijlocul distantei dintre podea si plafon, daca nu s-ar fi retras fiecare, mereu la timp. Vecinul meu parea vedeta acestor talazuri lente, peste care plutea intelegator si rabdator. Coama leonina ii iesea semet in evidenta, vocea nu i se mai auzea deloc, se purta ca si cum ar fi avut de domolit niste stihii ale naturii, carora doar el le-ar fi stiut rostul. Musafirul serii plutea, si el, dar in deriva, facand eforturi sa-si recupereze foile care zburau, rupte din carnetel, in toate partile. Curand, vartejul acesta antrena si universul de afara, care isi astepta randul intr-un sir al carui capat nu se vedea. Insa, mai intai, totul incepuse sa se depene cu ceea ce se afla in apartamentul sotilor Moscovici. Asa reusii s-o zaresc si pe doamna Moscovici, rostogolindu-se, de-a valma, printre lenjeria de pat si tacamurile ce parasisera sertarele bucatariei. Ca pe o banda rulanta, asemanatoare celor pe care se deruleaza produsele alimentare, se perinda materia universului existent, trecand mai intai prin constiinta vecinului meu. Acesta, ca un functionar cheie al universului, avea menirea sa duca pe umeri povara sensului a ceea ce reusea sa inregistreze: fragmente de mobilier apartinand unor epoci diferite, figuri umane, a caror sucesiune era obositoare la vedere, franturile unei naturi aflate intr-o continua schimbare, scene umane in care duiosia se amesteca cu violenta, rasul ori disperarea. Eu insumi eram ingrijorat de acest spectacol, simtindu-ma atins intr-o identitate virtuala. As fi vrut sa spun ceva, insa rostirea cuvintelor ma emotiona atat de mult incat nu reuseam sa le articulez. Si toate cuvintele nespuse faceau sa-mi bata inima tot mai tare, fiind prizonierul mut al propriilor emotii. Eram tentat sa ma alatur lumii pe care o vedeam, dar nu puteam sa-mi fac intrarea decat prin cuvant, iar acesta imi era, pe moment, inaccesibil. O priveam neputincios ca printr-un ecran, simtind pulsul neobisnuit al lucrurilor de dincolo de mine. In ghemul care se rostogolea, depanandu-se prin constiinta domnului Moscovici, zarisem si franturi ale existentului care ma rascolisera: cate un semn incrustat pe vechi mobiliere, uzate, ordinea pietrelor dintr-o alee pietruita, stirba pe alocuri, un zambet fugitiv disparand intr-o alta expresie, necunoscuta mie, rumoarea locurilor publice, cu ecoul lor in amintire, mirosul fumului de tigara, ce se strecura intact printre toate acele lucruri aflate intr-o graba mecanica, sau al cartilor deschise si inchise la loc, precum si altele, carora nu apucam sa le simt parfumul, deoarece se precipitau tocmai in intervalul in care deveneau vizibile in constiinta vecinului meu. Fara sa zabovesc cu gandul asupra acestor ramasite lumesti, eram surprins de iesirea lor neasteptata, ca dintr-un vulcan ce le depozitase fidel. Ma simteam straveziu, pana la goliciunea lemnului uscat al unui instrument muzical, care-si mai astepta doar sunetul. Iar sunetul se afla de cealalta parte a lumii, acolo unde domnul Moscovici punea stavila memoriei stihiale a lucrurilor.
