j'écris justement pour me sauver
pour m'étonner sur la beauté de la journée
tellement banale
et répétitive

sur le coin de la table, le café vide
je sors mon bout de papier
je sors mon bout de crayon
perdue au lever du soleil
puis à son coucher
en attendant que la vie arrive
en attendant Godot
vivre et revivre l'absurde
le paradox
living with the big lie
with chemicals in the water
with drugs in the food
with the heroes from the zero-es.

des fois, il m'arrive que j'écrive
mais c'est justement ma maladie cachée
je vous en assure, mes chers amis

j'ai laissé des signes pour que mon oiseau libre
me retrouve quand il a faim
pour qu'il me retrouve quand il a froid
comme je l'aime, quel superbe vol!
et puis, toute cette folie fleurie de la banalité de la journée

viens juste amener la poésie
pour qu'on guérisse tes ailes salies
mouillées.

qu'on chante des chansons pour kra
qu'on chante des hymnes pour zbu
est-ce qu'il y a des noms pour nous, les voyageurs?
est-ce qu'il y a de la place sur ce monde pour nous?

chaque novembre, chaque année
il faut que je m'éprenne
on a fait ces règles
ailleurs,
quand on a fini le vin
c'est difficile à me le rappeler

let's do something. I don’t know what...

quelque chose de différent
ou quelque chose de pareille
comme je m'ennuie vite
trop vite...
je retrace, heureuse, ton sourire
je retrace la journée

répétitive

les saisons.

puis, mon écriture
sur un autre bout de papier
le même bout de crayon.

Valmore Muñoz Arteaga

(Maracaibo, 1973) Licenciado en Educación Integral y Licenciado en Educación, mención Lengua y Literatura. Docente de Literatura en los colegios Claret y Alemán de Maracaibo. Docente e investigador de la Universidad Católica Cecilio Acosta, encargado de las cátedras Literatura Clásica y Corrientes Literarias. Investigador del Centro de Estudios Filosóficos de LUZ. Coordinador de la Cátedra Libre "Mario Briceño-Iragorry" de la Unica. Miembro de la Asociación de Escritores de Venezuela (AEV) Seccional Zulia. Orden "Andrés Mariño Palacio" otorgada por la Gobernación del Estado Zulia. Miembro del consejo editorial de la revista Unica. Colaborador y articulista en distintos medios de comunicación impresos.
Ha publicado: Epistolario: Briceño-Iragorry y Picón Salas (Compilador) Mario Briceño-Iragorry desde la vigilia y otros ensayos (Ensayos), además de estar preparando un segundo poemario, así como Antología de poetas románticos alemanes y Tres narradores alemanes (Hermann Hesse, Thomas Mann y Rainer M. Rilke).

SE LUMINEAZA DE ZIUA
(AMANECE)

Vremea ecoului nemarginit
al unei vremi îndepartate

Ezitare
Pasesc înauntrul predicii focului despartit
în frânturile ruinei care sunt

Se lumineaza de ziua
Se prabuseste podul
ochii visului

Pamântul e viu
Pamântul e mort

Însa se lumineaza de ziua

CHIPUL TAU E BÂNTUIT
(TU ROSTRO ESTÁ POBLADO)

de limbile tremurânde,
de tresarirea junglei subjugate,
de trecerea lampilor

în urma farului din noapte
sub fulgii neadormiti
ai plenitudinii în asteptare.

Chipul tau e bântuit
de uleiul târziu al unui rit,
de inelul de roua sorbit din ochi
de sarpele lacurilor
unde sânii tai prinsi de buzele mele
ling încheietura noptii.

Chipul tau e bântuit
de o femeie si o copila cu fruntea înecata,
de un suflet întrebator
sub leaganul noptii
de o înstiintare a sfiintelor companii
înghesuite în crapaturile unui tunet subteran
prin care se desprinde clipa
când îmi sfârsesc cântecul.

SI PLOUA CU SOPÂRLE DE LUNA
(Y LLOVÍAN LAGARTOS DE LUNA)

sopârle de marimea
aromei tale, umezite de vreme.
Ploua sub parul tau echinoxal,
doar picioarele tale îmi acopereau mâna
agitata de amintirea
imaginii umbrelor tale peste ochii mei
scuipând metafore
în misterul de nimburi
al micilor tai sâni.

Ploua din padurea despartitoare a corpului tau
sa ma salveze de pe peronul transparentelor
sa ma faca ciob de melc lunar.
Ploua si muscam din ceata nasterii neîncetate.
Ploua si ploua nedestainuit.

IATA CA ESTI APROAPE
(RESULTA QUE ESTÁS CERCA)

ratacind prin ocolisurile noptii
privindu-ma cu celalalt chip al tau
de pamânt înaltat,
semnalând cu sabii de umbra
destinul dezradacinarii mele.
Umbli
învaluita în aburii vechi ai memoriei,
observându-ma
dintre tatuajele vremii,
despuindu-ma cu tacerea ta
între navoade si zile pustii.
Labirintic
ma atingi cu aripa ta
zgândarindu-ma,
sfâsiindu-ma.
Apoi te îndepartezi
cu transparenta pielii mele
cufundându-ma în focul
rezonantei mele interioare.

ÎMI CONTENESC CUVÂNTUL
(DETENGO MI DISCURSO)

în fata puntii transmutatiilor
Privesc împrejur
cautând pe acel ce pasea în taina alaturi de mine.
Din clipa legamântului nostru cu noaptea
privesc înauntrul meu,
vointa pura
ma zgândare.
Ma risipesc
în timp ce patrund amurgul,
ma înfirip din liniste.
Destinul meu: sa sfâsii totul.
Îmi înteleg semnul.
Eu sunt totul, eternitatea neantului.

ce tot te fofilezi în spatele cestii de cafea mademoiselle
îti vad degetul inelar pe buza fierbinte ghicind viitorul
si stii ca sunt bucatica de zahar ce ti se topeste
între aromele tale negre dulcea fericire

ce tot ne jucam de-a v-ati ascunselea în spatele cuvintelor timide
stiu ca esti omida avida de frunza mea sa ma dezgolesti
si-n fluture sa te înalti în geamate fâlfâitoare
îmi sucesti mintile si freamata de ma lovesc cu capul de pereti

îmi spui ca nu ma cunosti prea bine dar stii ca tot acolo o s-ajungem
hai sa mai flirtam un pic îmi place atât de mult preludiul asta o iau razna
deja în ochii tai fac un dus fierbinte iar tu ma freci cu sapunul pe spate
cu sânii afrodisiaci ce mi-au hranit de mic imaginatia prin reviste

este o harababura de idei în capul meu atât de mic acum atât de mare
îti cânt “o sole mio” ce zi minunata iveste printre pleoapele lacrimioare
irisi înfloresc miliarde de stele pe tavanul ce dintr-o data dispare
undeva dincolo de realitatea ce este acum
adevarul ce nu-l vei afla niciodata
univers

ce te tot fofilezi iubito privind ceasul de pe perete nu vezi cum limbile atârna
între ele cucul si-a gasit cuib si intra si iese a mai trecut o ora
sprijina-te de mine sa admiri dimineata cum creste si coboara
soarele rasare
sare precum un cangur pe fereastra

stiu fata cuminte trebuie sa ajungi acasa când se crapa de ziua
acelasi pretext cu parinti severi dar asa de profani sfinti
îti zic si acum la 18 ani spala-te pe ochi si pe dinti la culcare
noroc ca mai exista geamul sub care te astept într-o scapare cu bratele întinse

asa ca da-le dracului pe toate speretorile de ciori hai sa manânci porumb fiert
eu o sa te-nfulec coapta din cap pâna-n picioare esti numai pop corn de saruturi
si o sa gustam si crema de zahar ars delicatesa de la urma
de urma
n-o sa mai ramâna nici o picatura-n gura de rai
muscând din humusul tau

ce tot te fofilezi cucoana nu mai esti mademoiselle de-altadata
acuma degetul inelar îti clantane de nerabdare
esti atât de previzibila
noroc ca fac pe prostul si te întreb e dulcea cafeaua
si îmi raspunzi
ah desteptule este atât de amara

hai sa nu ne mai fofilam si sa o bem fierbinte dulce ca întâia oara