L’idée d’un salon où les artistes se rencontrent en chair et en os afin d’échanger des idées, enflamme notre imagination contemporaine. Isolés par Internet plus que rapprochés, nous vivons dans une solitude de plus en plus grande : la communication qui s’établit à travers le courriel dénature l’idée même de communiquer. La vision du salon tenu par Gertrude Stein à Paris dans les années ’20, nous comble d’envie : imaginez-vous des artistes tels Picasso, Matisse, Cocteau, Satie, Hemingway réunis autour de la même table! Cette auteure américaine, qui préférait Paris alors en perte de prestige, à l’américanisme en ascension vertigineuse, accueillait à l’époque, les grandes têtes qui allaient être à l’origine des changements artistiques du XXe siècle.

Le spectacle Fairy Queen, coproduction de la Compagnie Ludovic Lagarde(France) et Espace Go, présenté à Montréal entre le 4 et le 29 octobre, met en scène la rencontre entre une fée du XXI siècle qui débarque dans l’appartement parisien habité par Gertrude Stein et son amie Alice Toklas. Ce voyage en arrière trahit l’inquiétude du siècle présent de ne pas avoir compris les mutations provoquées par le modernisme. Après les eaux troubles du postmodernisme, la créature de rêve rebrousse chemin pour interroger cette inquiétante Gertrude Stein. Elle engage sa descente parmi les cieux vers le monde des hommes et des femmes à l’aube du modernisme. Et lorsqu’elle arrive, elle tombe sur la très agitée Alice en train de préparer le déjeuner.

Le spectacle créé par le metteur en scène Ludovic Lagarde et l’auteur Olivier Cadiot exploite ce moment où le futur touche imperceptiblement le passé, et le passé se verse discrètement dans le futur. À remarquer que le passage d’une époque à l’autre, comme le cou étroit d’une clepsydre, est représenté par une femme. Finalement, cet esprit curieux qui interroge les problèmes non résolus du XXIe siècle est une femme, une « femme émancipée » qui, selon Olivier Cadiot, « ne marche pas dans le désir de l’homme, qui n’est pas objectivable, pas collectionable ». Elle descend dans un monde où la perception du temps est autre : c’est pourquoi elle est obligée parfois de ralentir son galop afin de ne pas arriver avant l’heure du déjeuner auquel elle a été invitée, car son rythme est beaucoup plus rapide que celui de Gertrude et d’Alice.

Le spectacle a une bonne dose d’humour, si nécessaire – il est vrai – dans l’économie du spectacle, tissé d’un côté autour du contraste entre Gertrude et Alice, et de l’autre côté entre la fée et le couple de femmes. Leur rencontre annonce une époque où les changements ne peuvent plus négliger leur contribution. Ludovic Lagarde a bien saisi le côté masculin de leur courage en distribuant des hommes dans le rôle des deux femmes. Philippe Duquesne incarne une Gertrude qui semblerait vieille et laide sans les éclats de ses remarques. Laurent Poitrenaux est encore meilleur dans la peau d’une Alice à la fois brillante et folle, amusante, bonne, mais pouvant facilement être mise en colère. D’un autre point de vue, elle représente le miroir de Gertrude, car à travers ses remarques on apprend plus sur la poétesse que par ses propres discours. Le rôle de la fée revient à Valérie Dashwood, remarquable dans la peau de cette beauté androgyne, baignée dans la lumière bleue, détachée et curieuse. Un excellent spectacle!

De Julieta am citit cu ocazia avanpremierei într-un ziar local. Ca are 26 de ani dar arata de 14, cântarita cu plasture cu tot, plasturele de pe un picior unde s-a lovit la repetitii. Povestind ca sosind prima oara în Craiova a luat tramvaiul, desi Craiova nu are tramvai. Cum voia sa mearga într-o vizita la adresa Craiovita numarul 9 si i s-a explicat ca de fapt e vorba de cartierul Craiovita Noua...

Ei bine, articolul acela din 'Editie speciala', pe lânga îndemnul de a merge la teatru spre a vedea sânii dezgoliti ai Julietei, are meritul de a fi introdus-o pe Julieta asa cum este ea în interpretarea Oanei Bineata. Ea are datele fizice ale personajului, ea ofera prin joc o varianta plauzibila pentru o fetita îndragostita. Copilaroasa prin atitudine, pentru ea totul este o joaca pâna la întâlnirea lui Romeo. O cu totul alta abordare decât în obsedanta referinta a lui Zefirelli. Pe marginea patului, dând din picioare chicotind cu doica si mama ei, Oana este perfecta. Alergând nebunateca prin sala, pasind pe fotoliile unui rând lasat liber, apoi brusc aparând în loja din spate, dansând în baia de lumina a unui reflector care o urmareste, este o întruchipare a exuberantei copilaresti. Sunt scenele cele mai frumoase ale celor doi îndragostiti. Romeo paseste de pe un fotoliu pe altul, încordat si în acelasi timp transfigurat de flacara dragostei pentru Julieta de la capatul celalalt, alergând spre îmbratisare exact când rostisera 'la revedere'.

Julieta este încântata de propunerea nuntii cu Paris, e doar un nou joc. Cu ce o cucereste Romeo? Nu stiu. Pentru mine nu este vizibil. Dar ce contez eu? Important era ca ei sa-i placa. Tot timpul Julieta e cea care conduce, ea se maturizeaza brusc într-un ceas de joc, devine dintr-o data o femeie care stie sa împlineasca pasiunea. Apoi are puterea de a intra în jocul sortii cu luciditate, de a întelege totul, asa cum noi toti cu greu putem întelege asta dupa o viata. Asa este Oana. Un capriciu. Cu atâta personalitate încât convinge si prin contradictoriu. Acesta este spectacolul ei. Aproape exclusiv.

Nu vreau sa-l nedreptatesc pe Romeo. Doar ca el ramâne în limitele, onorabile desigur, ale unei interpretari corecte. În ochii mei este dezavantajat de costum. Esteca toate celelalte voit modern, de undeva de "dupa blocurile gri". Si totusi mai putin firesc, nici chiar ca în cartier, nici chiar ca al unui tânar non-conformist de azi. O predominanta de negru uzat, saracacios, care sterge din culoarea jocului acestui Romeo interpretat de Catalin Baicus. De altfel mai este si semnul calvitiei remarcat în ciuda tunsorii la zero. Romeo oscileaza cam brusc între romantismul blajin si visator la agresivitatea unui baiat de baiat. Cel care îl potenteaza este parintele Lorenzo. În fata lui are cea mai profunda înfatisare de barbat. De altfel acesta este si meritul lui Adrian Andone, ca da nastere unui Lorenzo care este chintesenta întelepciunii, credintei, a vietii. Pacat ca rolul lui Principelui nu este de o anvergura mai mare spre a fi alaturi de Lorenzo un al doilea pilon de forta pentru ceea ce trebuie sa însemne viata. Angel Rababoc, îmbracat în alb, apare prea putin fata de negrul lui Lorenzo.

Dezechilibre mai exista în piesa. Cele doua familii rivale nu sunt, paradoxal, la fel de vivace pe scena. Valentin Mihali imprima Capuletilor propria sa personalitate ludica. El nu sta o clipa locului, fie si numai din priviri. Spre deosebire de Tudorel Petrescu, un Montague tacut, pierdut în decorul întunecat. În familia sa mai degraba Monica Modreanu exteriorizeaza mai mult. Ea este masca tragediei pe când Cerasela Iosifescu este o Lady Capulet care încânta sala mai ales în jocul ei cu Paris. Marian Politic este adevaratul 'june prim' al teatrului craiovean, adus mereu la partituri bufe. Aici impune prin joc, mai ales prin cel dincolo de replici, în scenele dinamice de un comic spontan.

Suntem totusi invitati în Italia, comedia nu cedeaza nimic. Doica Natasei Raab este la fel de stralucitor ca al echipei Capuletilor unde numai Tybalt da chip urei. Violenta nascuta din ura aminteste la început de 'West Side Story' numai ca dansul actorilor români e pe undeva frânt exactcând ar trebui sa explodeze.

Este de altfel dilema întregului spectacol. Cât de fidel poate ramâne unei montari clasicedupaShakespeare, cât de modern poate fi spre a cuceri publicul de azi? Cât conteaza vârsta spectatorului? Este o blasfemie sa amintesti de Leonardo di Caprio pentru cine a cunoscut mai întâi pe Laurence Olivier?

Mai putem asculta noi acum tiradele originale? În întregime? Mai pot rosti actorii versurile încarcate de metafore si de simboluri într-o lume obisnuita tot mai mult spre cultura imaginii si muzicii? Cât de credibila ramâne povestea pentru tinerii care cunosc mai degraba viata reala de acum decât transfigurarile artistice de veacuri? Noi nu mai putem fi spectatorii lui Shakespeare. Atunci un barbat juca rolul feminin, acum e de neconceputcaJulieta sa nu se dezbrace pe scena. Atunci poate ca se extaziau la versurile sofisticate, acum coloana sonora care se aude din boxe profesioniste ne facesa vibram. Regizorul Yiannis Paraskevoupoulos a inserat si jocul de-a replicile originale, a lasat si o schimbare de decor la vedere, a dinamizat jocul si a încercuit sala în final cu actorii rostind numele si aratând fotografiile atâtor îndragostiti. Cuvântul regizorului, 'Romeo trebuie...', din caietul program este dedicat "in memoriam Lia si Vasilis".

Intervievat de Patrel Berceanu, el declara: "Piesa se adreseaza tineretii noastre, când lipsea experienta si totul era liber. Ne îndragosteam fara teama atunci, pentru ca nu stiam... cred ca peste un an nu as mai simti nevoia saregizez aceasta piesa pentru ca dragostea ideala mi se va parea nostima." Asta o spune la 34 de ani. Ramâne de vazut cum va gândi peste un an. Pâna atunci ramâne de vazut cum vor veni tinerii, cum vor întelege ei acest spectacol pentru doua vise, dupa cum le propune regizorul grec: 11 tablouri cu visul lui Romeo, 6 tablouri pentru cosmarul Julietei.

Care este farmecul acestui mit ? Câtde slefuit este sânul statuii Julietei din Verona? Semn ca dincolo de estetica savanta ramâne ceva simplu care dureaza. Pentru ca rezoneaza cu ceva din noi. Asta seara la stirile TV în câteva minute e vorba de un tânar care a împuscat-o pe cea care nu voia sa-i raspunda dragostei lui, dupa care s-a sinucis.

P.S.

"Romeo si Julieta" este premiera care inaugureaza noua stagiune a teatrului craiovean care acum îsi personalizeaza titulatura: 'Teatrul National Marin Sorescu'. Cu sala mare denumita 'Amza Pellea' si sala mica 'I.D. Sârbu'.

Directorul general, Mircea Cornisteanu, vorbea în cuvântul de deschidere ca nu a mai existat o premira craioveana a acestei piese de peste 100 de ani.

'Romeo si Julieta'
de William Shakespeare
Traducerea: Dan Amedeo Lazarescu
Versiunea scenica: Mircea Cornisteanu
Regia: Yiannis Paraskevopoulos
Scenografia: Lia Dogaru
Selectia muzicala: Kosmas Efremides
Romeo Catalin Baicus
Julieta Oana Bineata
Montague Tudorel Petrescu
Capulet Valentin Mihali
LadyMontague Monica Modreanu
Lady Capulet Cerasela Iosifescu
Lorenzo Adrian Andone
Escalus Angel Rababoc
Doica Natasa Raab
Mercutio Dragos Macesanu
Paris Marian Politic
Tybalt Nicolae Poghirc
Rozalina Adela Minae
Benvolio Mircea Tudosa
Petrucchio Emanuel Popescu
Tyberio Dragos Spahiu
Pietro Cosmin Radescu