NATALIA CARBA]OSA PALMERO nace en El Puerto de Santa María (Cádiz). Doctora en Filología Inglesa por la Universidad de Salamanca (Pre­mio Extraordinario de Doctorado, 1999). Colabora habitualmente en revis­tas y publicaciones, tanto de poesía como en otras de sus especializaciones: Cine, Lenguaje, investigación de textos teatrales de Shakespeare y otras rela­cionadas con la Lengua y Literatura inglesas. Cofundadora y coeditora de la revista de creación literaria Parásito de Salamanca. Organizadora de la IX edición de La Mar de Letras (Cartagena).

Dentro de sus publicaciones de investigación reseñamos: Reflexiones acerca de la inutilidad de la. poesía y Aproximación a la poesía de Jesús Hilario Tundidor.

Tiene publicado un libro de poemas Los puentes sumergidos (Cartagena, 2002).

 

PRONÓSTICO es un libro de reflexión con el que la autora trata de rescatar sensaciones y emociones tal como las recuerda, las vive o las siente. Tanto lo real como lo imaginado cobran fuerza en la palabra de NATALIA CARBAJOSA que, en este su segundo poemario publicado, ya denota una enorme madurez poética. Equili­brio, tono, impulso apasionado, lenguaje, pro­fundidad e intuición, dan como resultado una obra de indudable interés que nos descubre una voz expresiva y personal.

 

 

 

Blestem         (Păsări viitoare)

  

Va urla lumea şi cântul îţi va amuţi

Vei coborî în regnul celor imaginate:

Nu vei găsi acolo însă iadul căutat.

Uitând de cărţi, vei bătea în poartă

(se va înălţa pe vârfuri inima, şi limba ei

va savura trapa necunoscutului).

Să fie oare în sfârşit... viaţa?

Altcândva vei reveni: azi nu-i răspuns.

 

 

 

 

II           (De Dimineaţă)

 

Ca o expertă ibovnică

aş vrea

să mă târăsc spre colţurile umede

să traversez albiile felinarelor,

să seduc tramvaiele.

Să fiu trotuarul roşu

Unde sfârşeşte ploaia.

Muza muzeului nelipsită

Spuma şi ceara

pe lemnul scandalos.

Sau ochiul furişat după perdea

ce spionează spiriduşii bicicletelor,

corpul, tot o înfiorare, îngrozitoare dorinţă

de-al tău.

 

 

 

Suprarealism infantil       (Ieri un secol)

 

Fratelui meu Luchy

Luam parte la aceeaşi febră

la sfera ireală a pijamalei.

„I-am prins, în dosul florilor pictate!”

Şi aşa era, hârtia piază-rea

umplea de spaimă orele-adormite.

Şi sub imperiul sumbru

al unei planşe de Toulouse-Lautrec

ne întreceam să-i recităm legenda:

„Thèatre Antooine,

La Gitane de Richepin ...”

Puneam pe muzică distorsiunea

dimineţilor fără şcoală,

sirop de răguşeală pentru absurd,

cel mai de soi sperie-indescriptibili.

 

Nu era, în fond, aşa de rău

să ne lăsăm speriaţi de spiriduşii

ascunşi în dosul florilor-pompoane,

să desluşim o lume neştiută ce pândea

-doar de la treizeci-şi-şapte cu cinci în sus-

dincolo de perete,

 

dincolo ...

 

 

 

Petic de pădure          (Ieri un secol)

 

Castana, dulce fruct,

detestă de venetici sa fie pipăită.

De aici, extazul dăruirii ei, fiind crisalidă,

tandrului înveliş pe care i-l oferă ariciul.

 

Castana este o amazoană

căci naşte din copac eroic:

cel care are umbra mai înaltă

şi trunchiul mai dornic de îmbrăţişări.

 

Castanul este un ostaş

locuitor fiind în codrul cel zeiesc:

cel mai întunecat şi cel mai lăturalnic,

el singur străbătut de vrăjitoare

scărmănătoare de ierburi acolo unde ştiu că te pândesc

vietăţile cele nevăzute

şi alte dătătoare de tenebre.

 

 

 

August         (Ieri un secol)

 

 

Oraşul fugit.

Sufletele lui ciopârţite sub invazia de jaluzele

ori aliniate la comanda umbrelelor de plajă

prin vreun rai de rigoare din apropiere.

Aici ghetoul

caniculă pentru condamnaţi şi muşte

unde se urzeşte spre contrabandă destinul ratat

după exodul bicefal spre belşug, oglindă

a celuilalt mal mazilit în zadar.

Unde să meargă cel ce-şi urmează doar cursul intern

într-un oraş lipsit de complezenţe.

Trecătorul este un supravieţuitor,

o poveste ce nu-încape în închisoarea

celor ce măsoară viaţa în date şi gări.

Oraşul pustiu.

Eu, santinelă cu hangeru-n spinare,

avertizez călătorul încrezător că găseşte

docilul meandru al apei:

apa e doar a celui ce rezistă

puhoiului zilelor despuiate de pretext.

 

 

 

Ascultând-o pe Ella     (Timp de noapte)

 

 

Ascultând-o pe Ella

sunt o fată din Brooklyn

urcând pe scara ce duce

la Radio City Music Hall.

Se lăsa ceaţa când

îmi aranjam dunga

la invizibilii ciorapi de mătase.

Reflectoarele fac să sclipească

fruntea partenerului meu,

zâmbitor ucenic

de vânzător de asigurări

(are chip de om ce scrie poezii

şi e cât pe ce să recunoască).

Bem şi dansăm,

ne-amintim cum făcea cu ochiul Clark Gable

imitând-o pe Colbert. Ella

este regina

geometriei sălii de dans,

este tocul orchestrei

care-mi răsună-n piept

lipit de pieptul

acestui atrăgător băiat.

Radiourile cenuşii

anunţă după-amieze reci

de sfârşit de război la atelier,

şi nopţile

de roman pleşuv

lumină palidă şi fără ruj

şterse de aurul buzelor,

oh baby, mătase şi îmbrăţişări,

inundă-mi zorii cu lumină şi şampanie

atâta timp cât o vom avea pe

Ella.