![]() |
![]() |
| Magazine mensuel de dialogue culturel | Depuis 2001 • No 13 • Montréal • 15.09.2005 |
|
Cerasela Nistor
de la solitude
nous nous secouions du froid comme de la solitude nous nous aimions tout comme les naïfs (ou comme les autres) chaque jour sur une prescription secrète toi, ma chère femme, tu viens de longs fils de Tatars tu as les yeux de feu ton corps brûle vif et s'élève par moi nous nous aimions tout comme les autres chaque nuit sur une prescription perdue moi, ma douce bien-aimée, je viens de longs fils d'hommes avec les épaules fourmillées par les oiseaux Dieu nombre les larmes des femmes et mes gouttes de vin et de sang toi, ma chère femme, es un oiseau chaleureux tu dors à ma fenêtre et t'élève les poussins dans le froid, dans le soleil jusqu'à toi il y a une échelle de feu mes semelles brûlent j'entends tes petits pas sur le tapis rouge envahie par les chats t'as les yeux de feu et des larmes brûlantes je suis seul avec toi je suis seul avec tous.
rien à dire
je ne peux pas vous parler
étranger
je regarde un instant la fenêtre et je ne peux pas résister appeler, en chuchotant, ton nom les bras collés au chauffage froid, presque mortel, je le sais, eh bien, je le sais très bien je ne suis qu'un anathème et rien d'autre chose, peut-être seulement qu'une seconde fleurie de sa propre folie exacte, peut-être suis-je tout autre chose, je t'ai aimé, j'ai frappé en secret à la grande porte au grillage métallique, ils ne m'ont pas reconnu, quoi faire? un simple geste, un mouvement sinueux de la main vers le palais, ça me suffit pour mettre une main sur le ciel.
traducere din spaniola de: Catalina Iliescu Natalia Carbajosa Palmero NATALIA CARBA]OSA PALMERO nace en El Puerto de Santa María (Cádiz). Doctora en Filología Inglesa por la Universidad de Salamanca (Premio Extraordinario de Doctorado, 1999). Colabora habitualmente en revistas y publicaciones, tanto de poesía como en otras de sus especializaciones: Cine, Lenguaje, investigación de textos teatrales de Shakespeare y otras relacionadas con la Lengua y Literatura inglesas. Cofundadora y coeditora de la revista de creación literaria Parásito de Salamanca. Organizadora de la IX edición de La Mar de Letras (Cartagena). Dentro de sus publicaciones de investigación reseñamos: Reflexiones acerca de la inutilidad de la. poesía y Aproximación a la poesía de Jesús Hilario Tundidor. Tiene publicado un libro de poemas Los puentes sumergidos (Cartagena, 2002).
PRONÓSTICO es un libro de reflexión con el que la autora trata de rescatar sensaciones y emociones tal como las recuerda, las vive o las siente. Tanto lo real como lo imaginado cobran fuerza en la palabra de NATALIA CARBAJOSA que, en este su segundo poemario publicado, ya denota una enorme madurez poética. Equilibrio, tono, impulso apasionado, lenguaje, profundidad e intuición, dan como resultado una obra de indudable interés que nos descubre una voz expresiva y personal.
Blestem (Păsări viitoare)
Va urla lumea şi cântul îţi va amuţi Vei coborî în regnul celor imaginate: Nu vei găsi acolo însă iadul căutat. Uitând de cărţi, vei bătea în poartă (se va înălţa pe vârfuri inima, şi limba ei va savura trapa necunoscutului). Să fie oare în sfârşit... viaţa? Altcândva vei reveni: azi nu-i răspuns.
II (De Dimineaţă)
Ca o expertă ibovnică aş vrea să mă târăsc spre colţurile umede să traversez albiile felinarelor, să seduc tramvaiele. Să fiu trotuarul roşu Unde sfârşeşte ploaia. Muza muzeului nelipsită Spuma şi ceara pe lemnul scandalos. Sau ochiul furişat după perdea ce spionează spiriduşii bicicletelor, corpul, tot o înfiorare, îngrozitoare dorinţă de-al tău.
Suprarealism infantil (Ieri un secol)
Fratelui meu Luchy Luam parte la aceeaşi febră la sfera ireală a pijamalei. „I-am prins, în dosul florilor pictate!” Şi aşa era, hârtia piază-rea umplea de spaimă orele-adormite. Şi sub imperiul sumbru al unei planşe de Toulouse-Lautrec ne întreceam să-i recităm legenda: „Thèatre Antooine, La Gitane de Richepin ...” Puneam pe muzică distorsiunea dimineţilor fără şcoală, sirop de răguşeală pentru absurd, cel mai de soi sperie-indescriptibili.
Nu era, în fond, aşa de rău să ne lăsăm speriaţi de spiriduşii ascunşi în dosul florilor-pompoane, să desluşim o lume neştiută ce pândea -doar de la treizeci-şi-şapte cu cinci în sus- dincolo de perete,
dincolo ...
Petic de pădure (Ieri un secol)
Castana, dulce fruct, detestă de venetici sa fie pipăită. De aici, extazul dăruirii ei, fiind crisalidă, tandrului înveliş pe care i-l oferă ariciul.
Castana este o amazoană căci naşte din copac eroic: cel care are umbra mai înaltă şi trunchiul mai dornic de îmbrăţişări.
Castanul este un ostaş locuitor fiind în codrul cel zeiesc: cel mai întunecat şi cel mai lăturalnic, el singur străbătut de vrăjitoare scărmănătoare de ierburi acolo unde ştiu că te pândesc vietăţile cele nevăzute şi alte dătătoare de tenebre.
August (Ieri un secol)
Oraşul fugit. Sufletele lui ciopârţite sub invazia de jaluzele ori aliniate la comanda umbrelelor de plajă prin vreun rai de rigoare din apropiere. Aici ghetoul caniculă pentru condamnaţi şi muşte unde se urzeşte spre contrabandă destinul ratat după exodul bicefal spre belşug, oglindă a celuilalt mal mazilit în zadar. Unde să meargă cel ce-şi urmează doar cursul intern într-un oraş lipsit de complezenţe. Trecătorul este un supravieţuitor, o poveste ce nu-încape în închisoarea celor ce măsoară viaţa în date şi gări. Oraşul pustiu. Eu, santinelă cu hangeru-n spinare, avertizez călătorul încrezător că găseşte docilul meandru al apei: apa e doar a celui ce rezistă puhoiului zilelor despuiate de pretext.
Ascultând-o pe Ella (Timp de noapte)
Ascultând-o pe Ella sunt o fată din Brooklyn urcând pe scara ce duce la Radio City Music Hall. Se lăsa ceaţa când îmi aranjam dunga la invizibilii ciorapi de mătase. Reflectoarele fac să sclipească fruntea partenerului meu, zâmbitor ucenic de vânzător de asigurări (are chip de om ce scrie poezii şi e cât pe ce să recunoască). Bem şi dansăm, ne-amintim cum făcea cu ochiul Clark Gable imitând-o pe Colbert. Ella este regina geometriei sălii de dans, este tocul orchestrei care-mi răsună-n piept lipit de pieptul acestui atrăgător băiat. Radiourile cenuşii anunţă după-amieze reci de sfârşit de război la atelier, şi nopţile de roman pleşuv lumină palidă şi fără ruj şterse de aurul buzelor, oh baby, mătase şi îmbrăţişări, inundă-mi zorii cu lumină şi şampanie atâta timp cât o vom avea pe Ella. Ion Maria
Poeme
părinţii
părinţii mei îmbătrânesc precum literele în cărţi capătă culoarea pământului arşi de soare la munca câmpului părinţii mei se apropie tot mai mult de cer
destin
şi tufa de mărăcini îşi are destinul ei cine ştie poate că sub ea cândva o să adoarmă un înţelept ori un înger
xxx
se pare că în vremea noastră ne maturizăm mai repede decât moartea
oraşul meu
oraş cu îngeri adormiţi în biserici oraş cu plopi arzând precum lumânările pentru vii şi morţi oraş care mi-ai alungat iubita cum îţi alungi păsările călătoare oraş în care trăiesc anonim eu care sunt inima ta plină de vise şi poeme oraş rău cum poţi să uiţi de mine şi nu iţi deschizi dimineaţa în faţa mea străzile ca pe nişte flori de dar
xxx
uneori nici nu mai ştiu cuvintele în mintea şi sufletul meu e atunci ceva cu mult mai departe de ele o stare ce nici nu poate fi explicată în cuvinte ceva ce a simţit şi Dumnezeu înainte de-a rosti primele cuvinte cele prin care a creat lumea
|
| Littérature | Poesie | Essai | Prose | Livre | Politique | Arts Vis | Événements | Archives | Musique | Contact | Interview | ||||
Droits de reproduction et de diffusion réservés © TERRA NOVA 2005. Tous droits réservés |
|||||||||||||||
|
|
|